CADU „EU SUNT CONŞTIINŢA ŞI RAŢIUNE”

CENTRUL PENTRU AUTOCUNOAŞTERE ŞI DEZVOLTARE UMANĂ „EU SUNT CONŞTIINŢA ŞI RAŢIUNE”

Noi considerăm că viaţa umană nu se trăieşte în frică, în lipsuri şi durere şi nu presupune o luptă, o alergătură zilnică pentru supravieţuire, ci se trăieşte cu bucurie, în linişte şi armonie şi reprezintă o evoluţie şi o contribuţie personală la progresul umanităţii.

De aceea dorim să sprijinim persoanele interesate să îşi regăsească motivaţia de viaţă.

Anunţ organizare Şedinţe individuale de dezvoltare personală

Asociaţia Conştiinţa Vieţii organizează şedinţe individuale de dezvoltare personală în fiecare vineri, sâmbată , în intervalul orar 19:00-20:30.
Durata unei şedinţe este de 60-90 minute.
Şedinţele se realizeză prin Skype.
Nu se percepe taxa.

Persoanele care doresc pot să efectueze o donaţie în funcţie de posibilităţi/nivelul de satisfacţie. Pe noi ne ajută pentru susţinerea Asociaţiei Conştiinţa Vieţii.

Programarea se realizează prin mail: agency.anima@gmail.com
cu cel puţin o zi înainte, funcţie de programările efectuate.

 

Din recunoştinţă pentru viaţă,
Conducerea
CADU „EU SUNT CONŞTIINŢA ŞI RAŢIUNE”

 

Extras din prevederile Standardului ocupaţional de Consilier pentru dezvoltare personală

Consilierea pentru dezvoltare personala se poate utiliza in urmatoarele domenii: Scoala (elevi, parinti, cadre didactice), institutii de asistenta medicala,  institutii de asistenta sociala, Muncii si al relatiilor de munca, Relatii de cuplu si de familie, Nevoilor speciale si in domeniul Spiritual.

Obiectivul sedintelor este atingerea unui nivel optim al dezvoltarii personale  prin identificarea si dezvoltarea capacitatilor si resurselor personale:  cunoasterea de sine, acceptarea de sine, perceperea sensului in viata,  autonomie, incredere, control si altele.

Consilierul pentru dezvoltare personala este un specialist care lucreaza cu persoane sanatoase din punct de vedere psihic, care au nevoie sa exploreze sau sa depaseasca diverse stari sau situatii cu care se confrunta in evolutia personala si profesionala, valorificand si dezvoltand resursele si potentialul propriu.

Interventia specializata a consilierului pentru dezvoltare personala consta in ghidarea, sustinerea si incurajarea interlocutorilor, prin intermediul unor tehnici si instrumente specifice, in vederea sondarii si relevarii propriilor capacitati si resurse si a constientizarii punctelor critice din existenta proprie si a posibilitatilor de depasire a situatiilor neconvenabile intr-o maniera particularizata si non-directiva.

 

Consilierul este operator de date cu caracter personal, fiind inregistrata in Registrul de Evidenta a Prelucrarilor de Date cu Caracter Personal in scopul realizării activităţilor sub nr. 28199.
Prin programare şi participare la şedinţe de dezvoltare personală, persoana participantă îşi exprimă acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal în scopul realizării activităţilor.
Ştergerea datelor personale se realizeată în cel mai scurt timp posibil de la solicitarea primită prin e-mail agency.anima@gmail.com având subiect ştergere date personale.

20.Aprilie.2020

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

30.Decembrie.2019

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

„EU SUNT CONŞTIINŢĂ”  va organiza în data de 11 August 2017,  la Bucureşti, Conferinţa cu tema CONSOLIDAREA VALORILOR UMANE.

 

Pentru detalii şi informaţii suplimentare vă rugăm să ne contactaţi la: contact@ziuamondialaaconstiintei.org

Mulţumim.

 

Top