In 05 Aprilie sarbatorim Pacea – Idealul comun al Familiei Umane

Live for Life

CENTRUL PENTRU AUTOCUNOAŞTERE, AUTOEDUCARE ŞI DEZVOLTARE UMANĂ „EU SUNT CONŞTIINŢA ŞI RAŢIUNE”

„Noi nu îi învăţăm pe alţii, noi dorim să îi sprijinim pe semenii noştri să facă ceea ce ştiu dintotdeauna, să fie ceea ce sunt deja, fiinţe umane extraordinare.” Anima

Noi îi îndemnăm pe semenii noştri să Trăiască pentru Viaţă.

Deoarece considerăm că viaţa umană: nu se trăieşte cu frică, cu durere şi cu lipsuri, nu presupune o luptă şi o alergătură zilnică pentru supravieţuire, nu înseamnă limitare şi coerciţie, ci considerăm că viaţa se trăieşte cu bucurie, în linişte şi armonie, că viaţa înseamnă evoluţie şi o contribuţie personală la progresul umanităţii.

Cu cât ne cunoaştem mai bine, cu cât ne autoeducăm şi dezvoltăm mai mult, ne regăsim pe noi, fiinţa umană autentică pe care nimeni nu a reuşit să o vadă pănă acum.

şi apoi putem să îi sprijinim şi să îi inspirăm şi pe semenii noştri.

Noi nu învăţăm pe nimeni nimic, noi dorim să îi sprijinim pe semenii noştri să facă ceea ce ştiu dintotdeauna, să fie ceea ce sunt deja, fiinţe umane extraordinare.

Anunţ organizare Şedinţe individuale de dezvoltare personală Trăieşte pentru viaţă

Organizeazăm şedinţe individuale de dezvoltare personală în fiecare vineri şi sâmbată, în intervalul orar 19:00-20:30.
Durata unei şedinţe este de 60-90 minute.
Şedinţele se realizeză prin Skype.
Nu se percepe taxa. Noi considerăm că viaţa nu trebuie taxată.

Persoanele care doresc, pot să efectueze o donaţie în funcţie de posibilităţi/de sprijinul pe care îl consideră că suntem în viaţa lor.

Programarea se realizează la mail: agency.anima@gmail.com
cu cel puţin o zi înainte, funcţie de programările efectuate.

Din recunoştinţă pentru viaţă,
Conducerea
CADU „EU SUNT CONŞTIINŢA ŞI RAŢIUNE”

 

Extras din prevederile Standardului ocupaţional de Consilier pentru dezvoltare personală

Consilierea pentru dezvoltare personala se poate utiliza in urmatoarele domenii: Scoala (elevi, parinti, cadre didactice), institutii de asistenta medicala,  institutii de asistenta sociala, Muncii si al relatiilor de munca, Relatii de cuplu si de familie, Nevoilor speciale si in domeniul Spiritual.

Obiectivul sedintelor este atingerea unui nivel optim al dezvoltarii personale  prin identificarea si dezvoltarea capacitatilor si resurselor personale:  cunoasterea de sine, acceptarea de sine, perceperea sensului in viata,  autonomie, incredere, control si altele.

Consilierul pentru dezvoltare personala este un specialist care lucreaza cu persoane sanatoase din punct de vedere psihic, care au nevoie sa exploreze sau sa depaseasca diverse stari sau situatii cu care se confrunta in evolutia personala si profesionala, valorificand si dezvoltand resursele si potentialul propriu.

Interventia specializata a consilierului pentru dezvoltare personala consta in ghidarea, sustinerea si incurajarea interlocutorilor, prin intermediul unor tehnici si instrumente specifice, in vederea sondarii si relevarii propriilor capacitati si resurse si a constientizarii punctelor critice din existenta proprie si a posibilitatilor de depasire a situatiilor neconvenabile intr-o maniera particularizata si non-directiva.

Consilierul este operator de date cu caracter personal, fiind inregistrata in Registrul de Evidenta a Prelucrarilor de Date cu Caracter Personal in scopul realizării activităţilor sub nr. 28199.
Prin programare şi participare la şedinţe de dezvoltare personală, persoana participantă îşi exprimă acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal în scopul realizării activităţilor.
Ştergerea datelor personale se realizeată în cel mai scurt timp posibil de la solicitarea primită prin e-mail agency.anima@gmail.com având subiect ştergere date personale.

20.Aprilie.2020

30.Decembrie.2019

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

„EU SUNT CONŞTIINŢĂ”  va organiza în data de 11 August 2017,  la Bucureşti, Conferinţa cu tema CONSOLIDAREA VALORILOR UMANE.

Pentru detalii şi informaţii suplimentare vă rugăm să ne contactaţi la: contact@ziuamondialaaconstiintei.org

Mulţumim.

Top